duminică, 12 iunie 2011

Poveştile Bunicului Simson


          Într-o dimineaţă de vară, Bunicul Simson se trezi, hrăni pisica cu laptele proaspăt muls, ieşi pe terasă - îmbrăcat ca de obicei, cu pantalonii negri, cu şlapii de casa maro şi halatul vişiniu - cu cafeaua în mână şi se aşeză pe balansoarul cel vechi, aşteptând să răsară soarele de după munţi. Poarta scârţâia în briza uşoară care plutea încet, prin grădinuţa în care lucra de când ieşise la pensie. Era singur. Soţia lui, Adina, îl părăsise anul trecut şi plecă la Domnul. Fusese o bătrânica cu părul alb, plină de iubire. Avea multe boli, dar ea continua să Îi mulţumească lui Dumnezeu pentru fiecare minut din zi.
           Pe la ora 10, bunicul Simson a intrat în bucătărie şi se gândea ce să pregătească în dimineaţa aceea. Pe vremea când bunica trăia, nepoţeii alergau prin bucătărie, iar el aştepta venirea mesei. Se gândi ce se gândi şi până la urmă îşi făcu, ca de obicei, ouă fierte cu o felie de pâine, fiindcă nu prea avea ce să mănânce dimineaţa, dacă nu se îndura să taie vreo găină, iar pensia lui nu venise încă. La un moment dat telefonul i-a spulberat liniştea. Bătrânul S. a înaintat în direcţia telefonului, a ridicat receptorul, şi a spus:
             - Alo ?
          De la celălalt capăt al firului, nepoţeii Zantia şi Kalos au strigat deodată :
             - Bună dimineaţa bunicule! Am dori să venim în vizită, fiindcă deja am luat vacanţa mare.
             - Desigur! Aţi putea rămâne cât doriţi. Vă voi aranja vechile dormitoare.
             - Bine. Mâine la ora 12 am dori să venim. Mami ne va aduce la dumneata, tati e la lucru.
           A doua zi, copiii foarte fericiţi şi-au împachetat lucrurile şi, împreună cu mama, au plecat către bunic. După ce mama şi-a luat la revedere, bunicul le-a arătat camerele, nu foarte amenajate, şi le-a spus să despacheteze, apoi să coboare la masă.
           Seara, bunicul a chemat copiii pe terasă ca să privească împreună apusul soarelui.
             - Copii, vreţi să vă spun o poveste?
             - Da ! au strigat copii în cor.
             - Bine. Dar trebuie să faceţi linişte. În timp ce voi povesti, închideţi ochii şi imaginaţi-vă ceea ce o să povestesc...........


            A fost odată, e cine mai ştie ce a fost ? O să încep aşa :
          Într-un sat, departe de civilizaţie, trăia Domnul Spider. El era un moş rău, căruia nu-i plăceau copii. Tocmai se mutase aici din Willvan. Willvan era un orăşel plin de copii. Domului Spider i se păreau prea gălăgioşi şi se jucau mult prea mult în curtea lui. Noapte mai plângeau niţel bebeluşii, iar el se enerva atât de tare...  S-a mutat, cum am spus în Sby, acel sătuc uitat. Şi-a construit baza casei, dar până era gata s-a decis să stea la motelul satului. O clădire mică, cu puţine camere. În câteva zile, a reuşit să facă baza casei. Nişte cosaşi tineri, au “sărit” în ajutorul lui, dar Dl. Spider a refuzat şi le-a spus răutăcios:
                 - Ieşiţi afară de pe proprietatea mea! Nu am nevoie de ajutorul vostru! Ce credeţi că voi, nişte clovni săritori, puteţi face treaba mai bine ca mine?!
           După ziua aceea, mai mulţi şi tot mai mulţi tineri au încercat să îl ajute. Dar de fiecare dată răspunsul lui era NU. După câteva luni de muncă grea, Dl. Spider a izbutit să îşi facă căsuţa. Mobila lui era afară. Trei bărbaţi s-au oferit să îl ajute s-o care înăuntru. El din nou a refuzat şi a spus că se descurcă.
      
                   - Atât pe azi. Vă voi povesti mâine ce a mai făcut bătrânul cel morocănos.
                   - Bine, bunicule, dar promiţi? Eu una, vreau să ştiu dacă îl pot îmbuna pe Dl. Spider.
              - Da. Şi o să îţi placă povestea de mâine draga mea. Acum, ia-l pe Kalos şi mergeţi la culcare. Noapte bună!
                   - Noapte bună bunicule!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...