Poveştile Bunicului Simson

          În ultima seară, Bunicul Simson a terminat povestea:

               - Copii! E timpul poveştii!

               - Venim bunicule!

               - V-aţi aşezat? Să începem sfârşitul poveştii.

                 Noaptea, Ms. Spider sforăia de se auzea în tot satul. În nopţile cu lună plină, bărbaţii se adunau pe o pajişte îndepărtată şi îi construiau lui Ms. Spider o nouă casă protejată fonic. După 3 săptămâni, flăcăii au adus casa dis-de dimineaţă şi au aşezat-o chiar lângă casa domnului Spider. Când Ms. Spider s-a trezit, a văzut casa şi a început să strige:

                  - Ce caută casa asta enormă pe proprietatea mea?!

            S-a uitat la casă, i-a observat fiecare detaliu şi a început să bată la uşă. O femeie a trecut pe acolo şi l-a întrebat:

                 - De ce baţi la uşă? Nu poţi intra?

                - Te-ai ţicnit?! Cum să fie casa mea?! A spus Ms. Spider.

               - E casa dumitale. E cadou de la sat. Ce, nu ştiai?

               - Oau! O casă aşa de frumoasă şi de mare!

           A intrat şi a văzut mobila aurie cu frumoasele detalii florale, s-a aşezat pe fotoliu şi a găsit o telecomandă pe măsuţa din sticlă. A apăsat pe butonul verde şi din dulăpior a ieşit un televizor imens! S-a uitat la el şi l-a aprins. A văzut că merge şi mirat l-a stins, apoi a urcat la etaj. Într-o cameră cu cel mai mare pat, a găsit o scrisoare în care scria:

                   „Dragă Ms. Spider,

  Sperăm că îţi place noua ta casă. Noi, satul, ne-am hotărât să o construim pentru bunul nostru vecin. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut.

                                               Cu drag,

                                                    Familia Ruomba şi restul satului”

             - Dar ce-am făcut? Chiar m-am purtat urât cu ei şi cu copiii lor. Şi-a spus Ms. Spider. Eu nu merit nimic din ce-mi dau ei.

                    Ms. Spider a ieşit afară, a îmbrăţişat copiii şi a mers glonţ la familia Ruomba. Le-a mulţumit şi a spus:

          - Dacă veţi avea nevoie vreodată de ceva, eu sunt disponibil.

         - Bine. Puteţi sta deseară cu copiii? Am dori să mergem în piaţă, frigiderul nostru e aproape gol.

        - Desigur! Orice! Îi puteţi lăsa acasă la mine. Ne vom juca şi le voi citi poveşti.

            Vedeţi copii? Ms. Spider a devenit bun, fiindcă lumea s-a purtat bine cu el indiferent de ce le-a făcut el. Acum, la somn!

Poveştile Bunicului Simson

                 A doua zi, copiii nu mai puteau aştepta să vină seara. Dar iată că a venit. Bunicul se aşeză pe balansoar şi chemă copiii.

                      - Bun. Deci ieri, Ms. Spider şi-a construit casa.

              Cei 5 copii ai satului i-au adus lui Ms. Spider o plăcintă. Ea reprezenta cadoul de casă nouă. Dar stropitorile i-au udat de cum au intrat în proprietatea lui. Copiii au fugit spre casă speriaţi scăpând plăcinta. Părinţii copiilor i-au învăţat să ierte pe cei ce le fac rău. Aşa că a doua zi, fata cea mare din familia Ruomba a mers la Ms. Spider cu o prăjitură de căpşuni şi cu umbrela în mână. Degeaba au pornit stropitorile, ea nu s-a udat deloc. A ajuns la uşă şi a lăsat prăjitura pe masa de afară, fiindcă Ms. Spider nu deschidea uşa. După ce ea a plecat, Ms. Spider a deschis uşa şi a ieşit afară, pe terasă, a luat prăjitura şi a intrat să o savureze. De atunci, nu a mai pornit stropitorile şi copiii îi aduceau în fiecare zi mâncare şi medicamente. 

                                            Prăjitura cu căpşuni

Poveştile Bunicului Simson

          Într-o dimineaţă de vară, Bunicul Simson se trezi, hrăni pisica cu laptele proaspăt muls, ieşi pe terasă - îmbrăcat ca de obicei, cu pantalonii negri, cu şlapii de casa maro şi halatul vişiniu - cu cafeaua în mână şi se aşeză pe balansoarul cel vechi, aşteptând să răsară soarele de după munţi. Poarta scârţâia în briza uşoară care plutea încet, prin grădinuţa în care lucra de când ieşise la pensie. Era singur. Soţia lui, Adina, îl părăsise anul trecut şi plecă la Domnul. Fusese o bătrânica cu părul alb, plină de iubire. Avea multe boli, dar ea continua să Îi mulţumească lui Dumnezeu pentru fiecare minut din zi.

           Pe la ora 10, bunicul Simson a intrat în bucătărie şi se gândea ce să pregătească în dimineaţa aceea. Pe vremea când bunica trăia, nepoţeii alergau prin bucătărie, iar el aştepta venirea mesei. Se gândi ce se gândi şi până la urmă îşi făcu, ca de obicei, ouă fierte cu o felie de pâine, fiindcă nu prea avea ce să mănânce dimineaţa, dacă nu se îndura să taie vreo găină, iar pensia lui nu venise încă. La un moment dat telefonul i-a spulberat liniştea. Bătrânul S. a înaintat în direcţia telefonului, a ridicat receptorul, şi a spus:

             - Alo ?

          De la celălalt capăt al firului, nepoţeii Zantia şi Kalos au strigat deodată :

             - Bună dimineaţa bunicule! Am dori să venim în vizită, fiindcă deja am luat vacanţa mare.

             - Desigur! Aţi putea rămâne cât doriţi. Vă voi aranja vechile dormitoare.

             - Bine. Mâine la ora 12 am dori să venim. Mami ne va aduce la dumneata, tati e la lucru.

           A doua zi, copiii foarte fericiţi şi-au împachetat lucrurile şi, împreună cu mama, au plecat către bunic. După ce mama şi-a luat la revedere, bunicul le-a arătat camerele, nu foarte amenajate, şi le-a spus să despacheteze, apoi să coboare la masă.

           Seara, bunicul a chemat copiii pe terasă ca să privească împreună apusul soarelui.

             - Copii, vreţi să vă spun o poveste?

             - Da ! au strigat copii în cor.

             - Bine. Dar trebuie să faceţi linişte. În timp ce voi povesti, închideţi ochii şi imaginaţi-vă ceea ce o să povestesc...........

            A fost odată, e cine mai ştie ce a fost ? O să încep aşa :

          Într-un sat, departe de civilizaţie, trăia Domnul Spider. El era un moş rău, căruia nu-i plăceau copii. Tocmai se mutase aici din Willvan. Willvan era un orăşel plin de copii. Domului Spider i se păreau prea gălăgioşi şi se jucau mult prea mult în curtea lui. Noapte mai plângeau niţel bebeluşii, iar el se enerva atât de tare...  S-a mutat, cum am spus în Sby, acel sătuc uitat. Şi-a construit baza casei, dar până era gata s-a decis să stea la motelul satului. O clădire mică, cu puţine camere. În câteva zile, a reuşit să facă baza casei. Nişte cosaşi tineri, au “sărit” în ajutorul lui, dar Dl. Spider a refuzat şi le-a spus răutăcios:

                 - Ieşiţi afară de pe proprietatea mea! Nu am nevoie de ajutorul vostru! Ce credeţi că voi, nişte clovni săritori, puteţi face treaba mai bine ca mine?!

           După ziua aceea, mai mulţi şi tot mai mulţi tineri au încercat să îl ajute. Dar de fiecare dată răspunsul lui era NU. După câteva luni de muncă grea, Dl. Spider a izbutit să îşi facă căsuţa. Mobila lui era afară. Trei bărbaţi s-au oferit să îl ajute s-o care înăuntru. El din nou a refuzat şi a spus că se descurcă.

      

                   - Atât pe azi. Vă voi povesti mâine ce a mai făcut bătrânul cel morocănos.

                   - Bine, bunicule, dar promiţi? Eu una, vreau să ştiu dacă îl pot îmbuna pe Dl. Spider.

              - Da. Şi o să îţi placă povestea de mâine draga mea. Acum, ia-l pe Kalos şi mergeţi la culcare. Noapte bună!

                   - Noapte bună bunicule!